Acest grafic este orientativ, bazat pe ipoteza că suma solicitată este trasă integral în prima zi, iar rambursările urmează metoda aleasă (plăți egale sau clasice). Calculele sunt exemplificative și pot varia în funcție de numărul de zile din lună, data acordării și plăților. Orice trageri suplimentare, rambursări anticipate sau întârzieri vor modifica graficul și valoarea totală plătibilă, care nu poate depăși de două ori creditul acordat
N | Data rambursare | Total spre plată | Principal | Dobânda | Comision de gestionare |
---|
*Dobânda și comisionul de gestionare vor fi zero în prima lună, cu condiția efectuării la termen a plății lunare
Pentru a asigura că valoarea totală plătibilă depășește de două ori valoarea creditului acordat, creditorul va reduce din dobândă și/sau comisionul de gestionare în ultimele luni ale perioadei de rambursare.